D.: ‘Extenuat de dorinţă’.
Lucrul pe care-l resimt destul de acut: gesturile sexuale şi-au pierdut din importanţă. A deschide o umbrelă sau a deschide un fermoar nu mai diferă prin nimic în epoca asta. Ceva e profund schimbat în noi, alterând emoţia, importanţa gestului sexual şi chiar a satisfacţiei. Miezul dorinţei, l’objet petit s-a diminuat. Făpturi-de-nesatisfăcut.
Petiţie a lui Roudinesco et Co. pentru a interzice conferinţele lui Onfray la France Culture… Vreme de şapte ani, cât au durat, conferinţele (nu peste măsură de interesante, aproximative metodologic, pline de erori copilăreşti inferate naiv în argumentaţie…) n-au deranjat pe nimeni: nici când atacau monoteismele, nici când diminuau conceptual moştenirea lui Platon, Aristotel, Kant ori Hegel. A fost de-ajuns să vină, cronologic, vremea umilului Freud, micul scamator din sec. XIX… E într-adevăr un fenomen de sectă, probabil ultimul al zilelor noastre. O. a lovit pesemne just: un nucleu sectar, extrem de puternic în distribuţia subterană a reţelelor, profund autist în social, care pare sincer panicat că i-ar fi afectate veniturile şi ridiculizată metoda. Deja două petiţii, una a tăierii subvenţiilor, alta a interzicerii în eter; un tip de delaţiune corporatistă destul de nou.
(Singurul fenomen mai interesant, în toate astea, e alianţa sufletească dostoievskiană a bunei-credinţe cu şarlatania, în aceeaşi conştiinţă. Destul de interesant, din păcate doar pe plan psihologic.)
Un agorafob care n-a ieşit de la el de 15 ani…
Nenorocirea sufletească a lui Drieu. ‘Je me tue parce que vous ne m’avez pas aimé, parce que je ne vous ai pas aimé.’
Castro: Suntem la două degete de al treilea război mondial (Iranul etc.).
Din când în când simt că trebuie să sacrific ceva. O fac, fără multe întrebări. Lucrul sacrificat merge pe foc. Sentiment nelămurit; la răstimpuri trebuie pur şi simplu să pierzi, fără nici o explicaţie.
‘Botine’, cuvânt care aproape a dispărut. Îl descopăr într-un magazin, pe o etichetă…
Flammarion: 6.000 de manuscrise de roman de la debutanţi, anul acesta. Publicate: nici unul.
Totdeauna am ezitat, în topul ticăloşiei, între figura editorului şi cea a criticului. Concurenţa era strânsă. Până la urmă, nu: criticul e un mic parazit benign, stupid, fără anvergură. Va trebui să rămână editorul, totuşi.
X: ‘N-am fost niciodată misogin, e o legendă. Am fost pur şi simplu însurat’.
Thomas Crown Affair (1968), Un singe en hiver (1962), Le feu follet (1963), Plein soleil (1960).
Într-un mic parc pentru copiii, o fetiţă îşi arăta răutatea faţă de un băiat pe care l-a simţit că suferă de o problemă mintală. Gras, şapca şi hainele îi stăteau caraghios; invita pe toată lumea să se joace cu el şi toţi îl luau peste picior. Până la urmă, se joacă singur în nisip. ‘Dacă vreau, îi spune ea sfidătoare, trec cu bicicleta şi îţi stric tot ce ai făcut’.
– Nu-i nimica, răspunde băiatul, cu un glas de o imensă blândeţe şi bunătate, nu-i nimica, eu pot să refac. Fetiţa trece cu bicicleta peste mica construcţie. Băiatul nu schiţează nici un gest; priveşte.
Un efort serios să nu-mi dea lacrimile.
Articol (pdf ) al lui Humphrey Bogart despre barca lui cu pânze, ‘Santana’. Ieşea în larg în fiecare weekend, cel mai adesea singur, de-a lungul coastei. Erau singurele momente când se simţea fericit şi liber. Barca există şi azi, poate fi închiriată, turiştii se pozează cu… (Ar trebui scufundate o dată cu moartea proprietarilor: demnitatea să afecteze cumva, în măsură egală, obiectele, oare nu se poate. De ce nu există un cimitir marin, pentru odihna epavelor?)
‘Am vrut să trăiesc fericită, liniştită şi obscură.’
É. Lévy: ‘On est en guerre’.
Lucrul pe care-l resimt destul de acut: gesturile sexuale şi-au pierdut din importanţă. A deschide o umbrelă sau a deschide un fermoar nu mai diferă prin nimic în epoca asta. Ceva e profund schimbat în noi, alterând emoţia, importanţa gestului sexual şi chiar a satisfacţiei. Miezul dorinţei, l’objet petit s-a diminuat. Făpturi-de-nesatisfăcut.
Petiţie a lui Roudinesco et Co. pentru a interzice conferinţele lui Onfray la France Culture… Vreme de şapte ani, cât au durat, conferinţele (nu peste măsură de interesante, aproximative metodologic, pline de erori copilăreşti inferate naiv în argumentaţie…) n-au deranjat pe nimeni: nici când atacau monoteismele, nici când diminuau conceptual moştenirea lui Platon, Aristotel, Kant ori Hegel. A fost de-ajuns să vină, cronologic, vremea umilului Freud, micul scamator din sec. XIX… E într-adevăr un fenomen de sectă, probabil ultimul al zilelor noastre. O. a lovit pesemne just: un nucleu sectar, extrem de puternic în distribuţia subterană a reţelelor, profund autist în social, care pare sincer panicat că i-ar fi afectate veniturile şi ridiculizată metoda. Deja două petiţii, una a tăierii subvenţiilor, alta a interzicerii în eter; un tip de delaţiune corporatistă destul de nou.
(Singurul fenomen mai interesant, în toate astea, e alianţa sufletească dostoievskiană a bunei-credinţe cu şarlatania, în aceeaşi conştiinţă. Destul de interesant, din păcate doar pe plan psihologic.)
Un agorafob care n-a ieşit de la el de 15 ani…
Nenorocirea sufletească a lui Drieu. ‘Je me tue parce que vous ne m’avez pas aimé, parce que je ne vous ai pas aimé.’
Castro: Suntem la două degete de al treilea război mondial (Iranul etc.).
Din când în când simt că trebuie să sacrific ceva. O fac, fără multe întrebări. Lucrul sacrificat merge pe foc. Sentiment nelămurit; la răstimpuri trebuie pur şi simplu să pierzi, fără nici o explicaţie.
‘Botine’, cuvânt care aproape a dispărut. Îl descopăr într-un magazin, pe o etichetă…
Flammarion: 6.000 de manuscrise de roman de la debutanţi, anul acesta. Publicate: nici unul.
Totdeauna am ezitat, în topul ticăloşiei, între figura editorului şi cea a criticului. Concurenţa era strânsă. Până la urmă, nu: criticul e un mic parazit benign, stupid, fără anvergură. Va trebui să rămână editorul, totuşi.
X: ‘N-am fost niciodată misogin, e o legendă. Am fost pur şi simplu însurat’.
Thomas Crown Affair (1968), Un singe en hiver (1962), Le feu follet (1963), Plein soleil (1960).
Într-un mic parc pentru copiii, o fetiţă îşi arăta răutatea faţă de un băiat pe care l-a simţit că suferă de o problemă mintală. Gras, şapca şi hainele îi stăteau caraghios; invita pe toată lumea să se joace cu el şi toţi îl luau peste picior. Până la urmă, se joacă singur în nisip. ‘Dacă vreau, îi spune ea sfidătoare, trec cu bicicleta şi îţi stric tot ce ai făcut’.
– Nu-i nimica, răspunde băiatul, cu un glas de o imensă blândeţe şi bunătate, nu-i nimica, eu pot să refac. Fetiţa trece cu bicicleta peste mica construcţie. Băiatul nu schiţează nici un gest; priveşte.
Un efort serios să nu-mi dea lacrimile.
Articol (pdf ) al lui Humphrey Bogart despre barca lui cu pânze, ‘Santana’. Ieşea în larg în fiecare weekend, cel mai adesea singur, de-a lungul coastei. Erau singurele momente când se simţea fericit şi liber. Barca există şi azi, poate fi închiriată, turiştii se pozează cu… (Ar trebui scufundate o dată cu moartea proprietarilor: demnitatea să afecteze cumva, în măsură egală, obiectele, oare nu se poate. De ce nu există un cimitir marin, pentru odihna epavelor?)
‘Am vrut să trăiesc fericită, liniştită şi obscură.’
É. Lévy: ‘On est en guerre’.
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire