Decenţa, ultimul dinozaur

Cu toţii suntem născuţi să iubim. Pe măsură ce creştem ne confruntăm cu partea mai puţin plăcută a umanităţii, descoperim din ce în ce mai multe aspecte negative la semnii nostrii, la societatea în care trim si ne dezvolatam.
Ne diferenţiem de fiinţele necuvântătoare prin capacitatea noastră de a fi ematici, dar oare câţi ştiu măcar ce înseamnă acest cuvânt? Empatia presupune a ne identifica din punct de vedere afectiv cu o altă persoană, semnificând o transpunere în locul persoanei respective.Înseamnă că ne pasă suficient de mult incat să ne lăsăm la o parte propriile griji, pentru a simpatiza cu cineva care are nevoie de noi. Văd cum, pe zi ce trece, oamenii devin mai reci, mai cruzi, mai neînduplecaţi. Să nu mai vorbim despre respect, decenţa şi bun simţ. Par a fi simple cuvinte uitate într-un dictionar, la rândul lui lasat prafuit undeva intr-o bibliotecă.
Astăzi am asistat la încă un moment, în care, mi s-a dovedit încă o data cum, a fi decent şi respectos, e ceva de moda veche şi cum noi suntem oameni moderni , de ce sa mai ţinem cont de astfel de valori morale.Îmi aşteptam pur şi simplu rândul la ghişeul oficiului poştal când un domn, de o vârstă deloc înaintată, s-a postat foarte frumos în faţa mea ca şi cum eu aş fi fost invizibilă, inexistentă.Am tăcut, aşteptând să văd până unde va întinde coarda. A întins-o, după cum mă aşteptam , până la capăt, pentru că era pregătit deja cu banii şi buletinul şi foarte mult tupeu.I-am atras în mod politicos atenţia, că există un rând şi că eram acolo înaintea dansului,eu şi încă vreo trei persoane, însă atitudinea a fost una sfidătoare.L-am lăsat să dea banii să îşi prezinte buletinul şi apoi, nemaiputând tolera lipsa de decenţa şi bun simţ, am început şi eu să îi vorbesc despre ceea ce înseamnă să ai respect faţă de cei care, aşteaptă, în mod civilizat, să le vină rândul. Despre faptul că o greşeală ca cea pe care tocmai a facut-o nu trebuie să se repete în viitor. Oricum, s-a vazut clar că impactul a fost zero.Am citit-o pur şi simplul pe chipul său.
Pur si simplu sunt dezgustată de astfel de oameni, care îşi lasă acasă decenţa şi bunul simţ. Astfel de exemple pot continua la nesfârşit şi vă pot expune din mai multe unghiuri aceasta latura negativă a oamenilor din jur. Poate m-am nascut eu o idealistă şi cred ca pot schimba ceva printr-o atitudinte pozitivă, bunătate şi bun simţ. Poate că nu mai e nimic ce poate fi schimbat şi este prea traziu. Poate că lumea s-a înrăit atât de tare încât ne întoarcem la legea junglei în care cel mai puternic supravieţuieşte. Şi cum , în ziua de astăzi a fi puternic înseamnă a-i călca pe ceilalţi în picioare pentru a-ţi face ţie drumul mai lin, ne confruntăm cu o mare problemă. Continui să sper, ca acolo undeva, încă mai sunt oameni decenţi şi cu bun simţ. Sper să nu rămân doar cu speranţa.

De ce oamenii au tendinta de a te fura

Mai mult decat oriunde, in Romania oamenii au tendinta sa te fure. Indiferent ca o fac pe strada, in mijloacele de transport in comun, atunci cand iti dau restul sau iti vand un alt produs decat cel pe care il doreai, cauta cu orice pret sa te fure.

Si daca e vorba de 1 leu in plus sau de 5, romanii cauta sa te fure. Daca nue sti din oras si mergi cu taxi-ul iti vor lua triplu pentru ca nu ai habar cat e aici tariful, daca esti strain vei plati cu tot ce ai pe card, daca inchei o afacere trebuie oricum sa te fure. Cam asta e ideea. Si nu te fura oricum, te fura cu ipocrizie si te mint in fata ca nu au facut-o. Dau anunturi de locuri de mucna pe internet cu lucrul de acasa urmand sa te plateasca online si nu vei mai vedea banii aceia de indata ce munca ta a ajuns in folosul lor. Am observat cu tistete ca oamenilor le pasa exclusiv de ei insisi iar pe cei cae ii ajuta nu ii trateaza ca pe colaboatori intr-o interdependenta benefica si productiva ci ca pe niste fraieri demni de pacalit, de furat, de folosit. Noi nu stim sa colaboram, noi doar ne folosim de oameni, in toate situatiile. In asa fel incat unii sunt cei care profita iar ceilalti, cei mai multi, sunt cei de care se profita.

Aici stai in permanenta cu semnul intrebarii in suflet pentru ca nu ai niciodata siguranta ca de la locul de munca nu vei pelca intr-o luna, neplatit sub cine stie ce pretext perfect justificat cel putin in teorie. Nu ai certitudinea ca ajutand pe cineva nu vei de fapt folosit, nu ai certitudinea ca joburile de acasa sunt serioase si ca vreodata munca ta ar fi platita sau va fi furata si utilizata sub alte nume. Nu ai nicio certitudine pentru ca te-ai obisnuit deja ca oamenii vor sa te fure pe toate caile posibile si fara remuscari. Si, chiar si atunci cand intalnesti oameni care au intentii normale esti suspicios pentru ca pana atunci vei fi dat, cel mai probabil, de multi alti dubiosi cu profilului „hotului de orice poate”. Si aceasta hotie, de toate tipurile se intind si in magazine unde cumperi o pereche de pantofi numarul 36 si la impachetat ti-i schimba cu 35 pentru ca  nu se cumpara si asa sau cu o preche rosie in loc de negru pentu ca pe cei negrii ii voia verisoara vanzatoarei si i-ai luat de sub nas. Tot felul de minuni de zi cu zi in situatii pe care desi poti sa pari paranoic, e mai bine sa le verifici. In definitiv, mai bine pari paranoic si nu esti, decat sa nu fii fraier, da sa fii luat de fraier pentru ca parul iti sta altfel decat isi imaginau ei. Si asa mai departe.

Cele 14 cuvinte ale omului alb

În ultra-mega-super cunoscutul videoclip al piesei “Plec pe Marte”, colaborare între Smailii şi Chelu’, cel din urmă poate fi observat purtând un tricou pe care scrie “White and Proud” şi, imediat sub, numărul 14. Majoritatea probabil ştiţi deja despre ce este vorba, rromii au mers la OPC sau CNA, cum i-o zice, pentru a reclama atitudinea discriminatorie a Chelului. Aceste este răspunsul lui Chelu.

Chelu, un tip care am impresia că este supraevaluat atât de cei care se cred deştepţi, cât şi de proştii sadea, spune că nu este nimic rău în a fi naţionalist, că el e mândru că e alb. Boooon, toate bune şi frumoase, nu scrie niciunde că a fi mândru că eşti alb te face rasist. Problema e cu acel paişpe de pe tricou care te face ceva mai mult decât naţionalist, te face naţionalist alb. Dacă aţi auzit de separatism şi supremaţia albă şi ştiţi că sunt ceva naşpa, ei bine, aflaţi că acestea sunt sub-diviziuni ale naţionalismului alb. Ok, şi ce treabă are are 14 cu naţionalismul alb?

David Lane a fost un lider şi un adept al naţionalismului alb şi membru fondator al unei unităţi a Ku Klux Klanului. V-am atras atenţia? Dacă nu ştiţi ce e KKK, părăsiţi incinta. În 1983, David Lane a fost unul dintre cei 9 membrii fondatori ai “Ordinului”, un grup care îşi propune să “aducă victorie totală rasei Ariane”. În 1984, 3 membrii ai Ordinului au împuşcat şi omorât o gazdă de talk-show, Alan Berg, evreu. Evident, Lane a sfârşit în închisoare. De-a lungul vieţii sale, el a declarat că viziunea sa poate fi rezumată în 14 cuvinte: “We must secure the existence of our people and a future for White children” (Trebuie să asigurăm existenţa oamenilor noştrii şi un viitor pentru copiii albi) “because the beauty of the White Aryan woman must not perish from the earth” (pentru că frumuseţea femeilor ariene nu trebuie să piară de pe pământ). Cum era şi normal, cele 14 cuvinte au fost alăturate crezurilor supremaţiei albe, însăşi cuvintele lui David Lane devenind un fel de crez mai mic. Mai târziu a scris şi un manifest cunoscut sub numele de “Cele 88 precepte” care se vrea un ghid pentru “asigurarea, protejarea, prezervarea şi stabilirea unei societăţi albe”.

Acum că am lămurit dilema numărului 14, vă întreb: care era probabilitatea ca Chelu’ să îmbrace un tricou pe care să scrie White and Proud pentru că e mândru că e alb şi cifra 14 pentru că vrea să facă 14 copii sau pentru că pe 14 e ziua lui? Să fim serioşi. Dacă daţi un search pe Google cu “white and proud 14”, aproape toate afişările îi sar în apărare Chelului, că ţiganii s-au inflamat degeaba, că e doar gargară. Dar nu e aşa! Mesajul de pe tricoul Chelului a fost pus acolo ştiind bine ce semnifică şi este profund jignitor, nu numai pentru ţigani, dar şi pentru orice altă rasă în afară de cea ariană. Dacă printr-o minune Chelu chiar nu a ştiut semnificaţia numărului 14, atunci e mai prost decât pare la prima vedere. Aşa că degeaba s-au ofuscat suporterii Chelului acuzând raportorii de gândire limitată, de data asta idolul lor a dat-o-n bară urât de tot.

So dance, cracker, dance!

I like sugar, and I like tea
But I don’t like niggers…no siree!
There’s two known things that’ll make me puke
And that’s a hog eatin’ slop, and a big, black spook!

Sunteți invitații mei!

E liniște. Chiar e liniște. Dar încă nu sunt sigur că pot aprinde lumina. Dacă însă nu s-a oprit de tot? Dacă doar au dat mai încet pentru a mă atrage să deschid geamul? Nu, riscul nu e o opțiune. Dar pot să arunc un ochi.
Las genunchii să-mi alunece de la piept, îmi dau seama că am picioarele amorțite. Pun palma dreaptă jos, mă sprijin și dau să mă ridic din colțul în care mi-am petrecut cea mai mare parte a nopții. Reușesc mai ușor decât bănuiam. Dacă aș fi fost la orele de educație fizică poate mi-aș fi adus aminte de cum se face pasul piticului. Mă mulțumesc doar să stau aplecat și mă îndrept spre geam. Mă prind cu mâinile de pervaz, sângele îmi inundă buricele degetelor în efortul de a mă ridica atât cât să văd afară. Chiar e liniște. Slavă Domnului!
Nici nu mai știu cum a început totul. Ba da. Dormeam. Era ora 20, cred. M-am trezit din cauza unui zgomot constant, neîntrerupt, cred că încerca să fie o melodie. Am început să mă foiesc, am încercat din răsputeri să țin de somn, să-l trag înapoi, mi-am înfipt degetele atât de tare în el încât nu am sesizat că am rămas cu pielea lui sub unghii. N-a vrut! În clipa în care și ultima fărâmă de somn a dispărut, am deschis ochii. Brusc. Atât de brusc încât au trecut 2 minute până să-mi pot trage pleoapele înapoi pentru a-mi limpezi orbitele. Mi-am dat seama ce se întâmplă. E acea perioadă din an.
Am sărit din pat și m-am îndreptat spre geam. L-am trântit cu putere și am rămas cu mâna pe mânerul din termopan. Șocat de ceea ce vedeam. Am avut dreptate. E acea perioadă din an. Pe strada din fața-mi, sute de oameni se aflau într-un continuu flux și reflux. Unii veneau, alții plecau. Cei care veneau erau veseli. Cei care plecau erau și mai veseli…aparent. Acel zgomot de mai devreme încă răsună în ciuda geamului dublu ce ne desparte. L-am și recunoscut: pușca și cureua lată. O lacrimă mi-a traversat fruntea în timp ce încercam să mă spânzur de… De ce pușca și cureaua lată?
Câteva ore mai târziu tot Severinul pare a fi în extaz. Extaz pe care și-l manifestă pe strada din fața geamului meu. Aceiași oameni care se plimbă de colo-colo, numai că de data asta au fluiere. Fluiere din alea de găseam în pungile cu pufuleți când eram mic. Toată lumea are fluiere. Și toată lumea fluieră. De ce? De ce fluieră toată lumea? Simt mințile cum îmi alunecă prin toate orificiile capului. O să ajung și eu să fluier. Trebuie să mă păstrez cu firea.
Orele trec, fluierele se întețesc, iar oamenii sunt înlocuiți de niște ființe cu corpuri gelatinoase. Pușca și cureaua lată le reamintește tuturor ce au fost odată. Se ciocnesc unii de alții, se înjură apoi se pupă. Ratații ce îi poți vedea zi de zi la birt sunt treptat înlocuiți de ratații mai tineri, jmecherii, pulifricii, gongoii. Ăștia niciodată nu se îmbată. Ei sunt doar…jmenari. Ființele de sex feminin încep să dispară din peisaj. Singurele rămase sunt niște baragladine care speră să scape de statutul de NF în noaptea asta. Se aud afară: sticle sparte, urlete, înjurături, amenințări, declarații de dragoste “fă, astă sară ejti a mea”, răgăituri, bășini, scutere, atv-uri, scârțăituri de roți, parbrize sparte, coaste rupte și pușca lată. Ah, și din când în când, niște girofaruri roș-albastre îmi inundă camera, împreună cu un pârț de ăla polițienesc, dacă știți cum fac mașinile când vor să-și anunțe prezența.
N-a trebuit să văd, n-a trebuit să aud. Am stat toată noaptea în colțul meu și am știut exact ce se întâmplă afară. Trebuie să profit acum cât e liniște, trebuie să mă duc și să adun niște cataroaie. De la fereastra camerei mele voi înfăptui ceea ce mama natură a refuzat: selecția naturală. Trebuie s-o fac acum, e a doua zi, va începe devreme pentru ca apoi să mai urmeze una. Vă las. Am de scos niște plăcuțe de parchet, trebuie să dorm undeva, iar la suprafață e prea periculos.
Nu v-ați prins? Sunt zilele Severinului. Sunteți invitații mei!